Miros de lucerna uscata in amurg. Valuri de soare topit ce isi scurge ultimele picaturi de caldura pe bolta aproape inchisa. Tipat de mierle in ascunzis de iarba proaspata. Miros de pamant reavan si liniste. Talpi zgariate de pamant uscat. Alergare. Cantec. Miros. Zbor. Atat de familiar si atat de aproape uitat.
Corcoduse verzi si caise. Gaste galagioase si suparate. Puii gata crescuti si atat de blanzi. O sa renunt la carne. Primavara aproape vara. Deja muste. Si aproape seceta. Si e mai. Mai e pana in august.
Ei. Mai albi. Mai cuminti. Aceiasi mereu. Ai mei imi sunt dragi si atat de departe. Uneori mi-e atat de dor incat ma dor ochii de departare. Vreau sa fiu mereu acolo cu ei. Dar sunt. In gand. In inima. In TOT. Suntem impreuna mereu si asta e tot ce conteaza. Dincolo de toate, dincolo de toti, dincolo de zumzet, de agomeratie, de mii si mii de oameni, alti oameni, EI sunt si vor fi aici, cu mine.
Am fost acasa.
3 responses so far ↓
maminineta // May 12, 2009 at 9:00 am
Si ei aici departe simt la fel.
Nea Costache // May 22, 2009 at 1:06 pm
De-ie Domnul sa va aveti impreuna multi, multi ani de-acum incolo!
amnesiacgirl // May 28, 2009 at 11:37 am
Asa sa fie, Nea Costache! Multumesc:)