2oi bani si-o punga de hartie

mi se pare mie sau am mai imbatranit o secunda. nu, nu mi se pare. si e firesc sa fie asa pentru ca de-aia mananc iarba verde si trag pe nas aerul rece al unei nopti de iarna, vara.

nu are sens ce scriu, pentru ca postul asta e totalmente un nonsens. un sens fara de sens pentru ca asa am eu chef la ora asta de prima-dimineata a trezirii mele in pijama verde.

apropos, am uitat sa-ti spun ca ieri te-am vazut. te adapai la izvorul uitarii cu ganduri albastre de primavara. ti-a trecut? ma gandesc ca da, din moment ce pe mine ma apuca nostalgia nonsensului si noi suntem legati iremediabil de acelasi lucru minunat care nu se poate numi. tot eu sa iti spun si asta? nu ai obosit de atata vorbarie? nu cred pentru ca daca as indrazni macar sa arunc un cuvant, as ramane fara propozitia care ma adoarme noaptea cand nu mi-e somn.

Am ceva vreme de pierdut acum si ma gandeam s-o ratacesc pe-aci. Nu de alta, insa mereu cand pierd vremea se gaseste cate-un aiurit sa mi-o dea inapoi: “uite, asta e vremea ta”, zice. “am gasit-o pe jos, in parcare si m-am gandit sa ti-o aduc. Ia-o.” nu mai vreau! Fratilor lasati-ma sa-mi pierd vremea si eu ca orice bun crestin. Am si eu drepturile mele. Si unul este acela de a face ce vreau cu timpul si cu spatiul meu. Vreau sa le pierd? Le pierd. Nu mi le mai aduceti. Nu le mai vreau.

Vezi? De-asta tu esti altfel. Tu niciodata nu mi-ai dat nimic inapoi. Nici macar nasturii aia pe care ti i-am cusut pe omoplatul drept. In loc de pana. Nu! Tu esti acelasi. Si acelasi cu mine. Mereu egoist, mereu pierdut, mereu ratacind printre cuvinte, suntele ascutite de pahare sparte. Imi place ca recunosti ca nu te hazardezi in a spera ca pamantul e plat si ca luna o poti atinge cu mana.

Ce prostie. Romanticii astia se plictisesc si spun povesti. Cinismul e cel care ne tine in viata. Daca ar fi sa speram mereu, sa visam…am muri de foame cu hrana la bot. parol! Nici ca ma sinchisesc de voi, restul! Eu sunt si voi fi mare. Mare in nimicnicia universala a materiei cele mai proaste care se sfarama la cea mai usoara pala de vant. Mi-e sila de voi astia care va ascundeti dupa umbrele celor care au fost. AU FOST. Punct. Asta inseamna ca nu mai sunt! N-u m-a-i s-u-n-t!!!. Ceilalti conteaza. Cei care inca respira gratuit aerul pe care rareori il merita.

Am ajuns, prin reducere, la sinteza: doi bani si-o punga de hartie. Rupta in colt.

Pa.